În primăvara anului 1917, în Moldova, unde armata română se reorganiza după retragerea din toamnă, Regele Ferdinand I le-a spus ţăranilor mobilizaţi o promisiune care suna ca o poveste de basm: după ce vor câştiga pentru România, vor primi pământ. Nu era doar o vorbă în vânt — era o promisiune care va schimba structura socială a ţării pentru decenii.
La acea vreme, România era ţara inegalităţii extreme. Aproximativ 5.000 de mari proprietari deţineau aproape 4 milioane de hectare, în timp ce peste 900.000 de familii de ţărani se luptau pentru a supravieţui pe doar 3,8 milioane de hectare. Iar 300.000 de familii nu aveau deloc pământ. Agricultura era ocupaţia a peste 79% din populaţie, dar majoritatea acestor oameni nu aveau nimic pe al lor.
Această inegalitate nu era o problemă nouă. În 1907, ţăranii furioşi s-au răsculat, iar răscoala a fost înăbuşită cu sânge. Politicienii de la vremea aceea ştiau că ceva trebuie schimbat. Ferdinand urcase pe tron în octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, dar schimbarea a venit abia în anii războiului şi după Marea Unire, când Ferdinand a ajuns regele unei ţări mult mai mari.
De la promisiune la lege: cum s-a născut reforma
Ferdinand nu era un rege obişnuit. Istoricii l-au numit “Întregitorul”, pentru că sub domnia lui s-au unit cu Vechiul Regat (Moldova, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea) Basarabia, Bucovina şi Transilvania, împreună cu Banatul, Crişana şi Maramureşul. Dar nu doar harta ţării s-a schimbat sub domnia lui. În 1917, în plină luptă, parlamentul convocat la Iaşi a votat modificarea Constituţiei. Articolul 19 spunea ceva revoluţionar pentru vremea aceea: proprietatea nu mai era “sacră și inviolabilă”, ci trebuia să servească unui scop social.
Statul putea expropria pământ — nu din răzbunare, ci pentru a-l vinde ţăranilor. Aceasta era o schimbare radicală de mentalitate. Proprietarii mari aveau drept la despăgubire (titluri de rentă cu 5% dobândă anuală), dar pământul nu era mai al lor. Legea intra în vigoare la 6 luni după sfârşitul războiului.
Ceea ce face reforma lui Ferdinand deosebită este că nu s-a oprit la legi frumoase pe hârtie. Între 1920 și 1921, au fost adoptate patru legi diferite — pentru Basarabia, pentru Moldova-Muntenia-Oltenia, și pentru Transilvania-Banat-Crişana-Maramureş — adaptate particularităţilor fiecărei regiuni. Aceasta nu era o reformă improvizată, ci o operă legislativă gândită în detaliu.
Numerele care spun povestea transformării
Până în 1937, reforma a expropiat peste 5,8 milioane de hectare. Din acestea, 3,9 milioane erau teren cultivabil — pământul pe care oamenii puteau munci și trai. Latifundiile — acele moşii gigantice cu mii de hectare — au dispărut aproape cu totul. În 1935-1936, au rămas doar 2.700 de moşii cu peste 500 de hectare.
Numărul proprietarilor agricoli a crescut exponenţial. Ţăranii care au participat la Primul Război Mondial, văduvele de război, agricultorii fără pământ — toţi au primit loturi. Dar aici vine partea mai puţin cunoscută: deşi reforma a fost o victorie pentru ţărani, nu a rezolvat cu totul problema inegalităţii. În Transilvania, chiar după ce reforma s-a încheiat, 9% din proprietari mai mare bogaţi stăpâneau încă 47,5% din suprafaţa agricolă, în timp ce 90% din proprietarii mici deţineau doar 52,5%.
Ferdinand a condus România în anii în care ţara a crescut de la 7,7 milioane de locuitori şi 137.000 km² la o putere medie europeană cu 17,1 milioane de locuitori și 295.000 km² (pe locul 8 în Europa după populație și locul 10 după suprafaţă). Dar reforma agrară nu a fost doar o statistică — a fost o promisiune ţinută.
De ce contează azi ce s-a întâmplat atunci
Reforma agrară a lui Ferdinand I nu a fost perfectă. Mulţi ţărani au primit pământ prea mic pentru a prospera, iar inegalităţile au persistat. Dar ceea ce face această reformă deosebită în istoria europeană este că a fost una dintre cele mai cuprinzătoare ale epocii — mai cuprinzătoare decât reformele din alte ţări europene.
Ea a marcat sfârşitul unei ere — era moşierilor şi a latifundiilor — și începutul alteia, a ţăranilor proprietari. A fost o transformare socială profundă, făcută nu prin revoluţie sângeroasă, ci prin lege și promisiune ţinută. Regele Ferdinand a spus ţăranilor că vor primi pământ, și a ţinut de cuvânt. Asta e ceea ce l-a făcut, în ochii multor istorici, poate cel mai strălucit rege al României, în ciuda faptului că era introvertit și timid de natură.
Astazi, când vorbim despre drepturile sociale și justiţia economică, uităm adesea că România a avut o reformă agrară care a schimbat viaţa milioanelor de oameni. Nu a fost perfectă, dar a fost reală — și a ţinut o promisiune făcută pe front, în mijlocul prafului și al focului.